Cand timpul se masoara, cu umor, in funeralii - Kolja
Cats: De toate, Filme bune|
Articol scris de Marian Radulescu
În traditia unor regizori precum Miloš Forman, Jiri Menzel (dar fara tonurile lor grave) sau Giuseppe Tornatore (cel din Nuovo Cinema Paradiso), Jan Sverak izbuteste în Kolja sa fabrice – dupa reteta hollywoodiana – o poveste ce are ca fundal evenimente politice cruciale (caderea Cortinei de Fier în Europa de Est), dar cu un substrat intens personal. Kloja este mai ales filmul unei treziri, al unei „umanizari”: în Praga anului 1988, un violoncelist urzuz (si afemeiat) între doua vârste – un burlac convins care-si masoara timpul în funeralii, fiind retrogradat si mutat disciplinar de autoritati de la filarmonica la un ansamblu ce cânta muzica funebra la crematoriu – se transforma peste noapte într-un devotat si afectuos tata de ocazie al unui baietel rus a carui mama a fugit în RFG.
Concesiile facute cinematografului comercial prin apropierea de melodrama - baietelul cute, prezentarea pitoresc-idilica (director de imagine: Vladimir Smutny) a realittailor comunismului, happy end-ul, viziunea superficiala si schematica asupra experientelor care schimba viata unui om - au fost repede amendate de acea parte a publicului ceh care nu a uitat de traditia scolii cehe de film a anilor 60, 70, 80 – acele filme ce denota o profunda întelegere a naturii umane, o mult mai atenta nuantare a situatiilor de viata, o analiza impartiala („necomerciala”) a sistemului social.
Totusi, chiar daca „petele comercialului” (farmecul discret al cliseelor, predilectia spre light entertaiment în defavoarea meditatiei, a tonurilor grave si a unei viziuni „realiste”) sunt evidente, Kolja ramâne un film care „îsi merge la inima”. La urma urmei, un film (asemenea oricarei opere de arta) ar trebui judecat în functie de ceea ce si-a propus sa prezinte, nu dupa ceea ce ne-ar place noua sa gasim pe ecran. Din aceasta perspectiva, Kolja (rasplatit cu Premiul Oscar 1996 pentru film strain) reprezinta o batalie câstigata, iar Sverak s-a priceput sa fie suficient de abil pentru a nu se lasa stapânit de cliseele filmelor de duzina. Exista înca, în filmul sau, destule secvente si mai ales o atmosfera de o rara eleganta (datorata si muzicii originale scrise de Ondrej Soukup, precum si citatelor muzicale din Dvorak si Smetana) ce trimit, fara putinta de tagada, la perioada de aur a cinematografiei cehe.
Loading ...